Programul complet TIFF 2024

03 IUN 2024

Peste 200 de filme, evenimente, concerte și expoziții sunt în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Organizatorii au venit cu programul complet (14-24 iunie 2024).

Dogman, cel mai recent film al legendarului Luc Besson (La Femme Nikita, Léon: The Professional, The Fifth Element), va deschide cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Prima zi de festival, vineri 14 iunie, va fi una încărcată de filme. Cinematografia japoneză predomină această zi cu 6 filme, din cele 26 care vor fi proiectate. Locațiile cu programul cel mai încărcat vor fi Cinema Victoria și Cinema Arta. 

Programul complet poate fi găsit aici.

Fondat în 2002, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România și unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune, cu peste 100.000 de participanți la fiecare ediție. TIFF are loc anual în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca, un oraș modern, cu o istorie bogată. Din 2021, datorită TIFF, Cluj-Napoca face parte din rețeaua UNESCO City of Film.

Deschis marelui public, dar și profesioniștilor din industrie, Festivalul Internațional de Film Transilvania aduce pe ecrane la fiecare ediție, timp de 10 zile, peste 250 de filme, cine-concerte și concerte, dar și evenimente conexe cum sunt expozițiile de artă sau întâlnirile dintre creatorii de film și public.

Festivalul Internațional de Film Transilvania a avut onorea de a primi pe covorul roșu câteva dintre cele mai importante personalități ale cinematografiei mondiale precum Nicolas Roeg, Wim Wenders, Sophia Loren, Alain Delon, Catherine Deneuve, Vanessa Redgrave, Claudia Cardinale, Nicolas Cage, Geraldine Chaplin, Fanny Ardant, Melissa Leo, Julie Delpy, Jacqueline Bisset, Todd Solondz, Istvan Szabó, Jiří Menzel, Claude Lelouch, Michael Radford și mulți alții, care au plecat mereu impresionați de TIFF.

Peste 150.000 de cinefili sunt așteptați anul acesta la Cluj-Napoca pentru festival, în sălile de cinema, dar și în spațiile outdoor și alternative. Numărul participanților a crescut constant în ultimii ai, TIFF atrăgând un număr tot mai mare de turiști români și străini în Transilvania.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT