Festivalul Poveștilor de Iarnă revine la Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda cu ediția a V-a

05 DEC 2025

Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda deschide, între 11 și 14 decembrie, porțile uneia dintre cele mai îndrăgite tradiții culturale ale sezonului: Festivalul Poveștilor de Iarnă, ajuns anul acesta la ediția cu numărul cinci. Fabrica de Teatru se transformă din nou într-un spațiu al magiei, unde decorurile, luminile și muzica creează o atmosferă de basm pentru toate vârstele.

De cinci ani, festivalul aduce împreună copii, părinți și bunici, oferind o experiență care îmbină emoția sărbătorilor de iarnă cu bucuria spectacolelor teatrale. Programul ediției cuprinde recitaluri de colinde, spectacole de teatru cu tematică de Crăciun și întâlniri speciale dedicate celor mici, menite să le stimuleze imaginația și curiozitatea.

Serile vor fi animate de artiști precum Radu Nechifor, DreamCatchers Band, Raluca Gheorghiu, Marius Roje și actorii TNAMT, care vor aduce pe scenă momente pline de energie, sensibilitate și farmec festiv.

Publicul poate consulta programul complet și achiziționa bilete de pe site-ul teatrului, tnamt.ro, sau prin platforma eventbook.ro.

InfoTrafic este un canal media unic in Romania, care emite in statiile de autobuz din Cluj-Napoca. Audienta canalului este de 130.000 de ascultatori si este masurata si garantata de CTP prin numararea de calatorii vandute zilnic in cele 31 de statii in care emite. InfoTrafic ofera pachete de publicitate potrivite pentru orice mix de marketing.

CONTACT