InfoTrafic – radioul de pe strada ta, se pregăteşte de Ziua Internaţională a Copilului cu o nouă campanie “Aventurile lui Zebrilă”, de educare a copiilor cu privire la respectarea regulilor de circulaţie, în parteneriat cu Poliţia Rutieră Cluj şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Campania a început deja şi se desfăşoară în perioada 3 mai – 3 iunie, urmând să se încheie cu o acţiune educativă pe această temă la care vor participa elevi din trei şcoli clujene: “Emil Isac”, „Iuliu Haţieganu” şi „Ion Creangă”. Mai exact, elevii vor participa la un concurs pe teme de circulaţie, iar câştigătorii vor fi răsplătiţi de partenerul nostru, cofetăria Pralina.
Anul trecut, InfoTrafic a iniţiat prima ediţie a campaniei „Aventurile lui Zebrilă”, prin care elevii, dar şi ascultătorii din staţiile de transport în comun clujene, au aflat sau şi-au reamintit câteva reguli simple, dar importante, pe următoarele teme:
Traversarea
Trotuarul/ strada nu e spaţiu de joacă
Cum se circulă corect cu bicicleta
Transportul în comun
În acest an, ne-am propus să povestim despre semnele de circulaţie pe care le întâlnesc mai des pietonii. Le-am descris în materiale înregistrate şi difuzate pe InfoTrafic, dar şi pe blogul nostru dedicat copiilor, blogdepici.infotrafic.biz:
Aventurile lui Zebrilă: Semnele de circulaţie, pe înţelesul copiilor. Pasarelă şi pasaj
Aventurile lui Zebrilă: Semnele de circulaţie, pe înţelesul copiilor. Trecerea de pietoni
Aventurile lui Zebrilă: Semnele de circulaţie, pe înţelesul copiilor. Drum pentru pietoni

