Primăria Cluj-Napoca a demarat luni, 6 ianuarie, campania de colectare gratuită a pomilor de Crăciun, care se va derula până pe 15 ianuarie. În acest interval, clujenii pot depune brazii lângă punctele gospodărești, de unde vor fi ridicați gratuit de firmele specializate contractate de administrația locală.
După această dată, preluarea brazilor de la punctele gospodărești se va face contra cost, însă brazii vor putea fi duși și depuși gratuit la centrele de colectare selectivă a deșeurilor, situate în cartierul Mănăștur (str. Bucium f.n. – Colina) sau în cartierul Mărăști (str. Fabricii f.n. – cu acces din strada Septimius Severus).

